Adunarea generala a reprezentantilor
Art. 19 Adunarea Generală / Adunarea Generală a Reprezentanţilor este organul suprem al Camerei şi se compune din totalitatea membrilor.
La Adunarea Generală a Camerei sunt convocaţi toţi membrii Camerei.
Art. 20 (1) Convocarea Adunării Generale/Adunarii Generale a Reprezentanţilor, ordinară, se face cu cel puţin 15 zile calendaristice înainte de data fixata pentru şedinţa respectivă.
(2) Convocarea Adunării Generale a Reprezentanţilor, extraordinară, se face la cererea Preşedintelui sau a unui număr de cel puţin 1/3 dintre membrii cu drept de vot, sau la cererea Colegiului de Conducere (de către 2/3 din numărul membrilor)sau a Comisiei de cenzori, cu cel puţin 5 zile calendaristice înainte de data fixată pentru şedinţa respectivă.
(3) Convocarea se face prin scrisoare, fax, e – mail şi va cuprinde locul, data, ora şi ordinea de zi.
(4) Daca în Adunarea Generală se va discuta aprobarea sau modificarea statutului, proiectul de statut, respectiv modificările propuse, se vor afişa pe pagina de web a Camerei.
Art. 21 (1) Adunarea Generală/Adunarea Generală a Reprezentanţilor este statutar constituită, la prima convocare, dacă sunt prezenţi cel puţin jumatate plus unu din numărul membrilor cu drept de vot şi va fi condusă de Preşedintele Camerei sau de un membru al Colegiului de Conducere desemnat de acesta.
(2) Termenul reconvocării este de 7 zile pentru Adunarea Generală ordinară şi de 3 zile pentru Adunarea Generală extraordinară şi se folosesc mijloacele prevăzute la art. 20(3).
La a doua convocare Adunarea Generală este legal constituită indiferent de numărul participanţilor.
Art. 22 (1) Procedura de vot în Adunarea Generală urmează să respecte condiţia votului majoritar al membrilor sau reprezentanţilor cu drept de vot prezenţi, cu vot secret când se referă la alegerea de persoane şi cu vot deschis în celelalte cazuri.
In caz de egalitate de voturi prevalează votul Preşedintelui Camerei.
(2) Înainte de deschiderea lucrărilor Adunǎrii Generale a Camerei se va verifica numǎrul membrilor cotizanţi prezenţi după lista nominală, raportându-se Adunării Generale rezultatul verificării.
Membrii cu drept de vot pot împuternici prin mandat scris un alt membru cu drept de vot să-l reprezinte, dacă absentează motivat şi anunţă absenţa cu 3 zile înainte.
Art.23 Atribuţiile Adunării Generale/Adunării Generale a Reprezentanţilor:
- Dezbate problemele de interes general şi actual privind evoluţia comerţului, industriei, agriculturii, serviciilor, promovarea economiei de piaţă, încurajarea liberei iniţiative; adoptă rezoluţii şi hotărâri care reflectă poziţia membrilor Camerei în problemele dezbătute şi care cuprind concluziile şi propunerile de măsuri corespunzătoare;
- Stabileşte obiectivele generale ale activităţii de viitor a Camerei;
- Aprobă Statutul şi modificările acestuia;
- Dezbate şi aprobă raportul de activitate al Colegiului de Conducere, raportul de verificare al Comisiei de cenzori privind activitatea desfăşurată între sesiunile Adunările Generale şi descărcarea de gestiune ;
- Aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli şi bilanţul Camerei;
- Alege şi revocă, prin vot secret, membrii Colegiului de Conducere, Preşedintele şi Comisia de cenzori;
Mandatul Colegiului de Conducere, Preşedintelui şi Comisiei de Cenzori este de patru ani şi se poate reînnoi.
Preşedintele este ales dintre membrii Colegiului de Conducere.
- Dispune dizolvarea Colegiului de Conducere în următoarele cazuri:
- când se descompletează la mai puţin de jumătate plus unul din numărul membrilor aleşi;
- pentru gestiune frauduloasă, care se va constata pe baza unui raport întocmit de Comisia de Cenzori sau în urma rezultatului definitiv al unei acţiuni de control al organelor autorizate legal;
În caz de dizolvare a Colegiului de Conducere, Adunarea Generală va constitui un Colegiu interimar alcătuit din 7 membri, aleşi dintre membrii Adunării Generale şi un Preşedinte interimar ales dintre membrii Colegiului de Conducere interimar. Prin însăşi hotărârea de dizolvare adunarea Generală va stabili drepturile şi obligaţiile Colegiului de Conducere interimar şi ale Preşedintelui interimar.
Adunarea Generală va alege Colegiul de conducere şi Preşedintele în termen de două luni.
În situaţia dizolvării pentru gestiune frauduloasă Comisia de Cenzori va stabili şi cuantumul daunelor şi persoanele de la care se recuperează.
- Organizează în condiţiile legii secţiunile Camerei, înainte de alegeri;
- Aprobă Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Camerei şi secţiunilor acesteia;
- Stabileşte nivelul indemnizaţiei Preşedintelui, Vicepreşedinţilor şi membrilor Colegiului de Conducere pentru participarea la activitatea Colegiului de Conducere;
- Stabileşte indemnizaţia membrilor Comisiei de Cenzori;
- Aprobă nivelul cotizaţiilor membrilor
- Deliberează şi hotărăşte în privinţa oricăror probleme care intră în competenţa sa.
Art. 24 Dispoziţiile prezentului Statut referitoare la convocarea şi desfăşurarea Adunării Generale/Adunării Generale a Reprezentanţilor se aplică în mod corespunzător şi Adunărilor Generale/Adunărilor Generale a Reprezentanţilor pe secţiuni.