Wine, Food&Drinks Festival, un succes şi la a doua ediţie
Ediţia a doua a Wine, Food&Drinks Festival s-a încheiat cu succes. Atât organizatorii cât şi participanţii s-au declarat mulţumiţi după cele trei zile în care s-au putut degusta peste 150 de sortimente de vin şi băuturi spirtoase.
Clienţii convinşi de calitatea vinurilor şi a celorlalte băuturilor alcoolice aduse de expozanţi au putut cumpăra sortimentele preferate direct de la festival.
De asemenea, festivalul a fost presărat cu tombole şi demonstrații de sabrare.
Wine, Food&Drinks Festival a fost organizat de S.C. Diasos Top Distrib SRL, cu sprijinul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Botoșani.