Skip to content Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

Soluţii pentru industria textilă din Botoşani căutate de CCI Botoşani alături de actori importanţi de la nivel european

Vineri, 23 august 2024, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Botoșani a găzduit o importantă delegație internațională, formată din reprezentanți din Spania, Italia și Finlanda. Din delegație au făcut parte membri ai Consiliului Regiunilor Aeroporturilor, ai rețelei internaționale de firme sociale CEFEC, ai Comunității pentru Incluziune Socială și Egalitatea de Gen – EAFA DG Employment European Commission, precum și reprezentanți ai Asociației Institutul Bucovina(judeţul Suceava) și conducerea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani.

Tema centrală a discuțiilor a vizat transformările prin care trece industria textilă din Botoșani și posibile soluții pentru susținerea acestui sector. Printre subiectele abordate s-au numărat promovarea brandurilor locale pe piețele externe și facilitarea exporturilor pe cale aeriană. De asemenea, s-au căutat soluții pentru integrarea cât mai rapidă pe piața muncii locale a persoanelor disponibilizate din această industrie.

O parte practică a acestor dezbateri va fi reprezentată de organizarea unor vizite de lucru ale reprezentanţilor companiilor locale din industria textilă în țări din vestul Europei, pentru a prelua exemple de bune practici, cu scopul de a relansa un sector aflat în prezent în dificultate. Această inițiativă promite să aducă un suflu nou industriei textile din Botoșani, contribuind astfel la revitalizarea economiei locale și la crearea de noi oportunități pentru forța de muncă.